Psihologia comportamentului sustenabil: de ce avem nevoie de mai mult decât de fapte

Răspunsul constă în felul în care oamenii iau, în realitate, decizii. Cercetările din psihologie au demonstrat de mult timp că alegerile noastre sunt rareori rezultatul unei gândiri pur raționale. Ele apar, mai degrabă, dintr-o interacțiune complexă între emoții, norme sociale, obiceiuri și reacții instinctive. Psihologii numesc acest mecanism sistemul asociativ, care funcționează în mare parte inconștient și răspunde mult mai puternic la indicii sociale, familiaritate și semnale emoționale decât la dovezi științifice (Manning, 2009). A le spune oamenilor că schimbările climatice sunt reale și urgente nu este suficient dacă această informație nu ajunge la acea parte a creierului care influențează efectiv comportamentul.

Manning (2009) identifică mai multe pârghii psihologice care influențează cu adevărat comportamentul sustenabil: transformarea sustenabilității într-o normă socială, accentuarea relevanței personale, vizibilizarea consecințelor invizibile și echilibrarea sentimentului de urgență cu o speranță realistă. Dintre acestea, una dintre cele mai puternice este dimensiunea socială: oamenii sunt profund influențați de ceea ce cred că fac ceilalți, adesea într-o măsură mult mai mare decât își dau seama sau sunt dispuși să recunoască. Comportamentul sustenabil este, de asemenea, mai probabil atunci când oamenii se simt competenți și când drumul înainte pare realizabil, nu copleșitor.

Consecința este una importantă: campaniile de informare, deși necesare, nu sunt suficiente de unele singure. Pentru a schimba comportamentele, avem nevoie de abordări care să implice oamenii la nivelul motivației, identității și emoțiilor.

Cercetările recente privind jocurile serioase dedicate mediului evidențiază exact acest lucru. Un studiu longitudinal a arătat că participanții care au jucat timp de o lună un joc orientat spre neutralitatea carbonului și-au îmbunătățit semnificativ comportamentele pro-mediu în viața reală (Chen et al., 2025). Două mecanisme psihologice explică acest efect: autoeficacitatea ecologică – convingerea că propriile acțiuni pot produce o schimbare – și sentimentul de proprietate psihologică asupra mediului, adică o legătură emoțională și un sentiment de responsabilitate față de natură. Aceste rezultate sunt importante deoarece sugerează că jocurile bine concepute nu doar informează jucătorii, ci le schimbă și modul în care se percep pe ei înșiși în raport cu mediul. Jocul devine astfel un spațiu în care se formează identități și valori, nu doar un instrument de transmitere a cunoștințelor.

Această concluzie este în concordanță cu accentul pus de Manning (2009) pe conștientizare și alinierea la propriile valori ca factori esențiali ai schimbării de durată. Practicarea unor comportamente sustenabile într-un mediu sigur, precum cel oferit de un joc, poate modifica percepția de sine, determinând oamenii să se considere persoane preocupate de protecția mediului, iar această perspectivă se poate transfera ulterior în viața de zi cu zi.

Cu toate acestea, intervențiile bazate pe jocuri au și limite. Impactul lor pe termen lung rămâne incert, iar eficiența lor variază în funcție de diferite grupuri sociale și de factori precum vârsta, cultura sau experiența anterioară cu jocurile (Lim et al., 2024). Aceste aspecte sunt importante pentru orice proiect care își propune să ajungă la audiențe diverse și subliniază necesitatea unui design atent și incluziv, în locul unei soluții universale aplicate tuturor.

Criza climatică nu poate fi rezolvată doar prin prezentarea faptelor. Ea necesită abordări care să întâlnească oamenii la nivel psihologic, emoțional și social, făcând sustenabilitatea să pară relevantă, semnificativă și realizabilă. Aceasta este convingerea care stă la baza proiectului Save&Play: ideea că promovarea responsabilității față de mediu prin intermediul jocului nu este doar o idee atractivă, ci și una fundamentată psihologic și susținută de dovezi științifice.